Sindromul de impingement subacromial (SAIS)

Ce este sindromul de impingement subacromial?

Sindromul de impingement subacromial (SAIS), una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii de umăr la adulți, este o afecțiune a umărului caracterizată prin inflamația și iritarea tendoanelor coafei rotatorilor, ceea ce duce la durere, slăbiciune și limitarea mișcării în articulația umărului.

Aceasta apare atunci când partea superioară a omoplatului (acromion) exercită presiune asupra coafei rotatorii, atunci când brațul este ridicat.

Sindromul de impingement subacromial (SAIS)
Sindromul de impingement subacromial (SAIS)

Care sunt cauzele?

  • Activități care implică utilizarea intensă a umărului, cum ar fi mișcările repetitive sau ridicarea greutăților, pot cauza microtraume repetitive care irită și inflamează țesuturile moi din jurul articulației umărului.
  • O instabilitate a articulației umărului poate afecta modul în care funcționează umărul sau slăbiciunea în zona umărului poate duce la o postură incorectă și la modificări în funcționarea articulației umărului, predispunând astfel la SAIS.

SAIS poate include o gamă largă de patologii, precum:

  • Tendinozele coafei;
  • Bursitele subacromiale;
  • Tendinitele calcice.

Această afecțiune este una dintre cele mai comune cauze de durere la nivelul umărului, reprezentând aproximativ 60% din toate afecțiunile umărului.

Ce metode de tratament folosim la Revital

Primul pas în dezvoltarea unui plan de tratament este evaluarea inițială a pacientului. Doctorul va efectua o examinare medicală detaliată a stării fizice și a umărului pentru a identifica nevoile și obiectivele specifice sănătății dumneavoastră.

Tratamentul prescris de doctor include terapie cu diverse aparate din dotarea clinicii Revital.

Este important să subliniem că succesul tratamentului SAIS depinde de o evaluare medicală precisă și de dezvoltarea unui plan de tratament personalizat. În general, fizioterapia și kinetoterapia sunt componente esențiale ale tratamentului SAIS. Acestea includ exerciții de întărire, întindere și îmbunătățire a stabilității articulației umărului.

Aparatele menționate pot fi integrate în planul de tratament pentru a sprijini recuperarea și a reduce semnificativ durerea și disconfortul. Este important ca tratamentul să fie supervizat de un doctor specialist în medicina fizică și de reabilitare.

Nu mai sta cu durerea!
Programează-te acum!